Să ne pisicim puţin (V)

Într-o noapte a dispărut Cosette. O ţeavă spartă fix când ţi-e lumea mai dragă, un du-te-vino pe scări, vecini, vânzoleală şi mademoiselle şi-a luat tălpăşiţa. În 11 ani de când o am, nu am pierdut-o niciodată. La ora 3 dimineaţa am constatat aşa zisa evadare. La 4 bântuiam prin cartier cu nod în gât. Nu [...]

Attila – porcuşorul mistreţ

Deci, nu pot să mă abţin. O creatură, pre numele ei Attila, m-a tratat de supărare instantaneu. Eram foarte cătrănită în momentul în care m-am apucat să citesc AICI. După ce am terminat cu însemnarea împricinată nu mai exista nici umbră de proastă dispoziţie în mine. Musai de vizionat filmuleţul. Terapie pură, nimic altceva: Pentru [...]

Să ne pisicim puţin (IV)

Să mai zică cineva că Gavroche are gusturi proaste, mai ales în ceea ce priveşte literatura. E drept că o atare lectură te cam poate epuiza. ) Mi-aduc aminte, totuşi, de perioada când mi se spunea să dorm cu cărţile sub cap. O fi auzit şi motanul meu de povaţa împricinată?

Să ne pisicim puţin (III)

După mai bine de două săptămâni, Gavroche Cocoloş a ieşit din hibernare sau ce o fi fost starea lui avută până nu de mult. Cred că seamănă, din punctul acesta de vedere, cu stăpână-sa care vara este în agonie iar iarna funcţionează la parametrii proiectaţi. Total anapoda, după cum spun normalii cu care io nu [...]

Poveşti de pe malul Bistriţei (Post scriptum la “Caprele Irinucăi” şi “Punguţa cu doi bani”)

Poveştile nu mor. Se nasc, cresc, se maturizează, ajung în desuetitudine apoi revin, adaptate, fireşte, la timpuri noi, la oameni noi. Doar telurica locului păstrează izul acela de demult şi dă – prin nu ştiu ce tertipuri doar de ea ştiute şi în virtutea unor reguli făcute tot de ea – aceleaşi sensuri existenţei oamenilor. [...]

Să ne pisicim puţin (II)

Creatura asta idioată, pre numele ei Gavroche – încă răspunde la numele acesta, chiar şi atunci când doar vorbeşti despre el, şi la încă un nume, cel al mamei lui, Cosette, asta pentru faptul că atunci când era mic şi o strigam pe ea, venea şi el, mânz după iapă (că bine am zis!); eh, [...]

Zile XIV (Histria – Povestea şoimului)

Ca şi până atunci ziua continua într-o apăsătoare tăcere… Stătea nemişcat, într-un cvasimimetism, pe marginea drumului străjuit de stepa încă amorţită de frigul iernii ce tocmai plecase. Pândea, cred, ori vreun şoarece ce mişuna nestingherit pe mirişte, ori te miri ce altă vietate ignorantă vis-a-vis de iminenţa primejdiei… Parcă aş fi fost proiectată într-o confluenţă [...]

Sa ne pisicim putin

Cand Didina si-a ascuns puii, o umbra de disperare a aparut pe chipu-mi confuz. Pentru putin timp mi-a fost teama ca altceva fusese la mijloc. In mintea mea, cateodata mult prea prolifica, isi facusera loc cateva scenarii, deloc placute. Apoi, gandul cel dintai a fost inlocuit, printr-o strafulgerare, de altul. Hotomana era mult prea calma [...]