Hoinara (II)

Hoinară din neam, mă întorc uneori în acelaşi locuri. Nu mai ştiu numărul popasurilor ce îşi repetă chemarea,  ştiu doar că potecile către ele diferă.  Mă dedau întâmplărilor, fără a pricepe cum de totul se întâmplă. Îmi calcă paşii pe urmele-mi lăsate pe aceste coclauri, stepa  îşi deschide misterul rămas ce încă m-absoarbe. La capătul [...]

I que es la veritat?

“Tunelul conferă sens şi valoare luminii, dacă ajungem acolo… Toate iniţierile în misterele vieţii se petrec în locuri întunecate… naşterea începe în întuneric, prima sau ultima sau cea mai spectaculoasă călătorie. Sau locul destinului…” (Ben Okri – “În Arcadia”) Charismă. Control. Egotism. Alter ego-uri. Cuvinte. Poezie. Obsesii. Drumuri.  Unele cu dus-întors. Locuri.Totul în multiplu de [...]

Timp(uri) VII

„Aproape că nu-mi amintesc de timpurile câmpiei şi al dealului ce-au fost cât o clipită, dar de timpul intens al Dunării şi de cel prelung al zbuciumului mării mi-amintesc.” ( http://geamilia.wordpress.com/2009/03/29/timpuri-iii/) *     *  * Tangente ori secante, timpurile mele se petrec în perechi. Mi-amintesc de timpurile pereche ale tătarilor ce o vreme au coexistat. Apoi [...]

Cioran, Ibn Ţufail şi despre prosteasca infatuare vis-a-vis de cunoaştere a unora

„Nu propriile-mi începuturi, ci începutul mă interesează. Dacă mă izbesc de propria-mi naştere, de o obsesie minoră, e din cauză că nu pot să mă lupt cu primul moment al timpului. Orice suferinţă individuală se reduce, în ultimă instanţă, la o suferinţă cosmogonică, fiecare din senzaţiile noastre ispăşind acea nelegiuire a senzaţiei primordiale, prin care [...]

Zile (XIX – Început de an)

„La început a fost un râu. Râul a devenit un drum şi drumul s-a ramificat în toată lumea. Şi pentru că drumul a fost cândva un râu, era mereu înfometat.” („Drumul înfometat” – Ben Okri) Toate începuturile prind contur în întuneric. Şi sfârşiturile. Naşteri şi morţi îşi dizolvă înţelesurile în misterele ascunse în noapte. Uneori [...]

Zile (XVII) – Simbioze

O noapte de smoală ale cărei tăceri încremenesc ceasuri în nemurire. Se aud dangăte de clopote, e doar un orologiu îmi zic a şoaptă, luna e încă jumate în întuneric, două feţe, n-o văd dar aşa spun astrele în trecerile lor pe orbite; mereu celebrăm naşteri şi morţi deopotrivă. Zilele scad, nopţile cresc vârcolaci, ori [...]

Zile (XVI) – monolog

Mi-e din ce în ce mai dor de cuvintele-mi ce ţâşneau de dincolo de graniţele unei minţi preocupate să descifreze înţelesul unei lumi atât de absurde. E vară şi, deşi afară s-a mai răcorit,  am rămas ancorată, momentan, de filme şi cărţi ale căror mesaje stau inscripţionate în proiecte, trăite sau nu, ale altora. Mai [...]

Un mereu, acel mereu

„Am atâtea să-ţi spun, problema e că intru în criză de timp, intru în criză de spaţiu…  Îmi pare rău. Asta am tot încercat să-ţi spun, că îmi pare rău pentru tot. Pentru că mi-am luat revedere de la Anna când, probabil, aş fi putut s-o salvez şi pe ea şi ideea noastră sau măcar [...]

Zile XV – Sărbători pascale

Muncă.  Între lumi. Pink Floyd, lacrimi fără sensuri, mult Pink Floyd – o melodie ce mă obsedează: Din nou muncă. Oboseală. Ascunderea luminii. Pierderea magiei. Unde-i rostul ? Strania tăcere a râurilor de oameni ce se scurg ducând lumina… Găsirea magiei. Fiori.  Sensuri în lacrimi. Odihnă. Stare de rău. Ameţeală. Bucurie. Zâmbet. Masă… Şi Zuzy… Asterix [...]

Zile XIV – II (Histria – eseu despre linişte)

Era o după-amiază ceţoasă de sfârşit de februarie ce se scurgea sub o apăsătoare tăcere. Revedeam ruinele acelei cetăţi după un timp în care, parcă, trecuseră mai multe vieţi de om. Cândva, acele locuri nu stârniseră în mine nimic. Acum mă simţeam legată într-un fel straniu de ele. În liniştea nefirească a acelei zile, ararele [...]