Un alt fel de bilanţ…

… Căci am o senzaţie vecină cu urticaria când mă refer la cel contabil. Ştiu eu de ce şi îmi este suficient. M-am tuns. Mai precis, sunt cheală. Pitici pe creier, ca prim impuls. O cădere în capcana propriei mele minţi. Nevoia de a face curăţenie în jurul meu, un fel de filtrare a omilor [...]

Hoinara (II)

Hoinară din neam, mă întorc uneori în acelaşi locuri. Nu mai ştiu numărul popasurilor ce îşi repetă chemarea,  ştiu doar că potecile către ele diferă.  Mă dedau întâmplărilor, fără a pricepe cum de totul se întâmplă. Îmi calcă paşii pe urmele-mi lăsate pe aceste coclauri, stepa  îşi deschide misterul rămas ce încă m-absoarbe. La capătul [...]

I que es la veritat?

“Tunelul conferă sens şi valoare luminii, dacă ajungem acolo… Toate iniţierile în misterele vieţii se petrec în locuri întunecate… naşterea începe în întuneric, prima sau ultima sau cea mai spectaculoasă călătorie. Sau locul destinului…” (Ben Okri – “În Arcadia”) Charismă. Control. Egotism. Alter ego-uri. Cuvinte. Poezie. Obsesii. Drumuri.  Unele cu dus-întors. Locuri.Totul în multiplu de [...]

Sfârşitul verii (II)

Ore petrecute într-o zadarnică şi febrilă aşteptare. Emoţii, foame, apoi delăsarea tuturor şi abandonul frontului. Un declic şi o copertă de „Poeme unghiulare”.  Întâlniri ratate. Versuri profetice ce mi se perindă prin faţa ochilor: “Cât de blând poate fi vântul! e sfântul năvod din care amintirile scapă, se duc, rămân vii ca o otravă sau [...]

Limite (II)

Viaţa. O înşiruire de întâmplări ce se întâmplă şi neîntâmplări ce dorim să ni se întâmple. Un deşert plin de Fete Morgana. Noi, prizonierii setei nesfârşite. Mă întreb şi mă mir de ce anume cred unii. Cât de dezirabilă poate fi o sete fără nici o posibilitate de a fi potolită în faţa unei Fete [...]

Mai nimic

„Oamenii care îşi folosesc doar ochii nu văd. Oamenii care îşi folosesc doar urechile nu aud. Este mult mai greu să iubeşti decât să mori. Nu de moarte se tem oamenii cel mai mult, ci de dragoste.” (Ben Okri – „Drumul înfometat”)   Câţi oameni, atâtea vederi. Dar toate converg spre aceleaşi (in)dezirabile amăgiri. Fete [...]

Timp(uri) VII

„Aproape că nu-mi amintesc de timpurile câmpiei şi al dealului ce-au fost cât o clipită, dar de timpul intens al Dunării şi de cel prelung al zbuciumului mării mi-amintesc.” ( http://geamilia.wordpress.com/2009/03/29/timpuri-iii/) *     *  * Tangente ori secante, timpurile mele se petrec în perechi. Mi-amintesc de timpurile pereche ale tătarilor ce o vreme au coexistat. Apoi [...]

Cioran, Ibn Ţufail şi despre prosteasca infatuare vis-a-vis de cunoaştere a unora

„Nu propriile-mi începuturi, ci începutul mă interesează. Dacă mă izbesc de propria-mi naştere, de o obsesie minoră, e din cauză că nu pot să mă lupt cu primul moment al timpului. Orice suferinţă individuală se reduce, în ultimă instanţă, la o suferinţă cosmogonică, fiecare din senzaţiile noastre ispăşind acea nelegiuire a senzaţiei primordiale, prin care [...]

Zile (XX)

Nu ştiu de ce dar ador paradoxurile. În oraşul acesta prăfuit şi tern, unde sensurile îmi par mai totdeauna pe dos şi unde mai mereu mă rătăcesc, există un tei ce îmi umbreşte fereastra. Aştept, aproape cu frenetică nerăbdare, amintirea parfumului ce va veni în curând. O minusculă oază într-un deşert unde nimic nu-i cum [...]

Zile (XIX – Început de an)

„La început a fost un râu. Râul a devenit un drum şi drumul s-a ramificat în toată lumea. Şi pentru că drumul a fost cândva un râu, era mereu înfometat.” („Drumul înfometat” – Ben Okri) Toate începuturile prind contur în întuneric. Şi sfârşiturile. Naşteri şi morţi îşi dizolvă înţelesurile în misterele ascunse în noapte. Uneori [...]