Poveşti de pe malul Bistriţei (Post scriptum la “Caprele Irinucăi” şi “Punguţa cu doi bani”)

Poveştile nu mor. Se nasc, cresc, se maturizează, ajung în desuetitudine apoi revin, adaptate, fireşte, la timpuri noi, la oameni noi. Doar telurica locului păstrează izul acela de demult şi dă – prin nu ştiu ce tertipuri doar de ea ştiute şi în virtutea unor reguli făcute tot de ea – aceleaşi sensuri existenţei oamenilor. [...]