Popi (III)

Parcă mi-era dor să mai intru puţin prin budoarele popilor. Că, nah, în unele privinţe mi-s tare curioasă şi mă-mpinge Aghiuţă. Mai ales când vine vorba de prostitul proştilor. Şi nu oricum, ci ziua în nămiaza mare, ca să fie treaba făcută cu muuultă lumină, care se pare că-i atât de multă încât se obţine reversul, adică ceva de genu’: „m-o bătut soarele în cap”. Numai că, saracanii de noi, nu ştim că de fapt asta se vrea: să fim o planetă de bătuţi în cap. Că doar cine ar putea controla şi manipula iluminaţii.

*    *

*

Totul a pornit de la un mort. Carele mort era în sicriu pe masă, aproximativ de o săptămână,  înconjurat de vecini şi de puţine rubedenii. În cea localitate aşa este obiceiul. Dacă nu-s bani şi rude se ţine mortul pe masă până sar şi banii şi rudele precum iepurii din pălărie. Mortul avea doi băieţi stabiliţi prin alte ţări şi toată lumea o aşteptat băieţii. Mai precis banii lor. Comunitatea n-avea bani, biserica nici atât, despre popă ce să mai pomenim, bietul de el, că doar se ştie că e bugetar. Noroc cu gerurile astea, altfel se umplea hoitul de viermi. Şi-aşa am auzit că era cam umflat.

Şi cum stătea mortul în coşciug, dormindu-şi somnul de veci, cu băieţii la cap (ajunşi, după vreo cinci zile pline de peripeţii, din Italia), iacă-tă şi popa o apărut ca să  citească stâlpii. Care stâlpi trebuia să fie demult de terminat de citit. Dar, în fine, oameni suntem şi înţelegem. N-o putut popa să vină  la timp din cauza nămeţilor, pesemne. Numai că pe acolo nu prea au fost. O fi avut el vreun motiv bine întemeiat şi m-am trezit io acum să fac pe cârcotaşa, cine mai ştie?

Bun. Se pare că partea cea mai interesantă de aici începe. Nu-ş din ce motiv (aiurea!) popa se apucă şi ridică osanale mortului: că era primul la biserică, că i-a fost credincios nevestei, bla, bla, bla, restul nu mai contează. TOATĂ lumea prezentă ştia de reputaţia mortului. În primul rând se ştia că mortul era bisexual. Adică, mai pe moldoveneşte, se hondrăia şi hondrăia în cur semeni de-ai lui, ba nu s-a dat în lături nici de la minori. La femei n-am habar dacă se ducea da’  de dus tot se ducea undeva unde să nu-i fie credincios nevestei. Poate după moartea ei să fi făcut ceva în sensul acesta. Nu ştiu. Sau poate i-o fi fost nevastă popa cel susamintit că şi el este tot bisexual. Aşa s-ar explica şi faptul că mortul era primul la biserică. Mai departe vă las pe voi să gândiţi că mie mi-o ia imaginaţia razna. ))

 *    *

*

Acelaşi popă acum vreo două luni, dacă mi-aduc io bine aminte, i-a făcut propuneri indecente unui băiet din sat, homosexual pasiv, şi a fost refuzat în ciuda faptului că era dispus să plătească  o grămadă de bani pentru  a se delecta cu nurii băiatului care chiar este frumuşel. Nu ştiu care au fost consecinţele refuzului dar nu asta este important.

De ceva vreme se plimbă săptămânal (sau aproape) la Constanţa pentru nişte cursuri pe care le ţine Înalt Prea Sfinţia-Sa Arhiepiscopul Tomisului şi Calatisului. Haida-de, că prea e cusută cu aţă albă.

Tot acelaşi împricinat are obiceiul să stingă lumânările femeilor din biserică,  lumânări ce nu sunt cumpărate din lăcaşul sfânt (care sunt cu mult mai scumpe decât cele cumpărate din alte locuri la kilogram).

Nu ştiu dacă el sau altul (că sunt vreo trei prin zonă)  se pare că este responsabil de moartea unei femei şi a unui copil care mergeau la furat cărămidă dintr-o clădire dezafectată. Clădirea s-a prăbuşit peste cei doi amărâţi. Gurile rele spun că acea cărămidă era pentru popa din localitate care îşi construia vilă. Deh, li s-o fi promis iertarea păcatelor. Credeţi că a fost tras cineva la răspundere? Ei, aş! Morţii au fost vinovaţi că doar nu i-a pus nimeni să fure, nu?

P.S. Nu vreau să se înţeleagă greşit. Nu am nimic, dar absolut nimic împotriva bisexualităţii sau a homosexualităţii, dar am un pitic legat de lăcomia, minciunile şi ipocrizia monumentală a  popilor. Nesimţirea lor nu mai are limite. Iar proştii nu văd. Sau dacă văd tac şi pleacă privirea. De frică. Întrebarea mea, retorică fireşte, este următoarea: dacă la popi nu le este frică, atunci de ce nouă trebuie să ne fie?