Cuprinsă de-un gând mi-am oprit paşii ce alergau pe-un ţărm unde în vremuri tulburi am poposit printre plecări. Am rămas ceva mai mult pe-această fâşie de stepă pentru că viaţa ce se-nfiripa atunci în mine îmi dicta asta precum o conştiinţă sârguincioasă.
Pe-un umăr întorc capul căutând sensurile celor ce m-au adus în acest nod, în plete ploaia începe să-şi lase grei stropii, în faţă vântul, norii şi tunetele închid zările. E vreme de nostalgii şi de chemări ce îşi cer, rând pe rând, tributul.
Trecutul mă-nvăluie ameţitor cu mirosurile-i ce-şi fac loc prin mintea-mi golită de gânduri. Mă-ntorc cu totul într-un timp al unui început situat într-o primăvară târzie plină de contradictorii senzaţii.

(Se apropia ceasul acela în care hotărârile începeau să prindă contur luând în calcul mai mult decât o viaţă risipită de om. În miez de noapte de mai cumpăna dintre zile căuta echilibrul printre dureri, uitări şi mirări ce sfâşiau trupuri şi răscoleau minţi. Ţipete stranii despicau aerul îmbâcsit al întunericului din lăuntruri şi de-afară, apoi se duplicau în ecouri răsfrânte în înţelesuri de nimeni pe deplin pricepute.
Venise momentul celebrării unei noi vieţi… Fiinţe plecate în aceeaşi zi se pierdeau în pâcla trecutului făcându-şi cărare spre lumea unde le era locul. O tăietură şi legături tainice s-au topit lăsând loc altora, invizibile dar trainice precum muntele. Însingurările au amuţit atunci pentru mult timp).
Văd faptele, întâmplările, simţirile şi anii de după rostogolindu-se în neant şi dispărând în pâcla timpurilor trecute. Aşteptând să apară din nou zorii, împart doar amintiri concentrate în simple şi puternice cuvinte: viaţă, iubire, durere, menire, eşec, triumf, moarte. În ele se află înscrise rosturile lumii.
Apoi mă pierd în poveste…

Etichete (in)certitudini si drumuri, cautari, inceputuri, Timp(uri), umbre
mai 20, 2009 la 16:35 |
Bine-ar fi, pentru tine, sa stie cineva a-ti arata drumul de mijloc…..intre amintiri si viitor trebuie batuta o carare…..macar repere trebuie sa ai, iar daca te pierzi, sa ai un fir care sa te scoata din labirint! Sper ca nu ai uitat: intre o noapte si alta exista asteptarea dinanintea rasaritului, dimineata, ziua, dupaamiaza si inserarea……
Sa dea Dumnezeu sa le poti trece pe toate cu bine!
mai 20, 2009 la 19:55 |
Wrancea, off… Eu nu stiu a bate drumurile de mijloc. Eu pendulez mai mereu intre extreme, altfel cu siguranta m-as rataci pentru ca nu pot avea privire de ansamblu printre intortocheli. Deh, defect de fabricatie… Si nu uita ca, totusi, Ariadna a fost femeie si nu si-ar fi irosit firul pretios pe o seamana.
Amintirile mi-s deopotriva pretioase dar si o mare pacoste pentru ca atarna si intr-un anume fel, daca le lasi, iti pot determina viitorul.
Sa dea… Si cum stiu ca tie iti plac rasariturile, sa ai si tu parte de multe astfel de magnifice inceputuri…
mai 21, 2009 la 01:45 |
Da, dar Ariadna, ca femeie, a avut privire de ansamblu si a stiut ca Tezeu e alesul. A fost insa tradata la randul ei.
Ai grija sa nu-ti pierzi si tu firul intre atatea intoarceri in timp.
mai 21, 2009 la 12:12 |
Minos, păi, tocmai asta spuneam. Eu n-am fir din acela. Al meu, cred că este elastic şi atârnat pe verticală; se poate face bungee jumping cu el. Eh, e mai complicat…
)
mai 23, 2009 la 13:30 |
E placut sa cotrobai prin sertarasele si compartimentele cufarului vietii… apoi iarasi sa-l legi cu funii…viata e ingenioasa si in a se aproba si in a se nega…
mai 23, 2009 la 17:56 |
Din cer cu nori, raza-ţi de soare-i a mirare,
din mare sau pe-uscat, soarele-i punct pe i.
mai 23, 2009 la 19:46 |
Toţi ne împărţim între aceste cuvinte, dragă asel! Depinde numai care are mai multă greutate pentru noi! Sau a avut…
Începuturile tale se aseamănă mult cu ale mele. De fapt, cred că toţi am avut un moment în trecut, sau mai multe, când am tăiat legături, şi am creat altele noi. Apoi, după un timp, am privit în urmă, şi am făcut bilanţul…Nu întotdeauna am zâmbit!
Scuze, nu vreau să te întristez, sunt doar stările mele actuale de bilanţ!:)
Te sărut, şi îţi urez o poveste frumoasă în continuare!
mai 23, 2009 la 23:47 |
Erys, va fi fost plăcut atunci când toate apele se vor fi liniştit. Când ele sunt încă tulburi, taman lucrurile plăcute din cufăr fac cotrobăitul mai neplăcut…
Almanahe, tiii, ce spirit de observaţie ai… Să ştii că ai dreptate. Mă întreb, tot a mirare, dacă şi pe uscat reflexia este aceeaşi. Puup…
Copile, las’ că-ţi spun io mâine seară mai pe îndelete despre ce fu vorba. Ideea e că se întâmplă, uneori, să se celebreze o moarte şi o naştere în acelaşi timp, ceea ce seamănă întrucâtva cu ce ai spus tu. Nu m-ai întristat ci chiar mă bucură când cititorii interacţionează cu textele mele raportându-le la trăirile lor…
mai 25, 2009 la 01:32 |
cuvintele
of, cuvintele astea, cum se chinuie ele sa ilustreze zbuciumul, simtirea, sentimentele noastre.
si o fac, dar doar in parte.
oricum, lectia se merita invatata. eu asa imi zic.
mai 25, 2009 la 09:29 |
Azizule, toate lecţiile merită să fie învăţate căci altfel n-am mai găsi rosturile experienţelor…
Să ştii că monstruleţul tău este fooarte simpatic…